Optimizare SEO

heromg6.webp

Vrei ca prima poziție din Google să fie a ta? Normal că vrei și știm sigur că asta întreabă toată lumea. Partea bună este, însă, că probabil ai ajuns pe această pagină tocmai pentru că ai căutat "Optimizare SEO" și noi suntem în top.
Dacă vrei să îți optimizezi website-ul din punct de vedere SEO într-o manieră corectă, curată și eficientă, citește mai departe despre ceea ce putem face pentru tine.

Cum să ajungi primul în rezultate

Folosește Optimizarea SEO

Dacă am fi într-o piață și cu toții am vinde roșii, toți ne-am dori să putem închiria prima masă din piață unde să le expunem. Acea masă care are cel mai mare acces la potențialii clienți, masă cu cea mai bună poziționare și care aduce cel mai bun profit. Ei bine, când vine vorba de poziționarea în rezultate de căutare ale motoarelor de căutare lucrurile stau foarte similar dacă ne uităm la o piață, însă cu o mică diferența. Dacă în piață avem un administrator al pieței care ne poate închiria pentru o suma mai mare de bani prima masă din piață, în cazul nostru, prin optimizarea SEO putem obține acea masă fără să fim nevoiți să plătim zilinc pentru ea (ca în cazul promovării pe google de exemplu). Ce este și mai interesant este că, dacă depunem eforturile corecte din punct de vedere al optimizării SEO, avem toate șansele să fim răsplătiți și acea prima poziție (masă) să ne fie încredințată pentru folosință pentru foarte mult timp, astfel generând venituri mai bune cu un efort mai mic. Dacă ești în căutarea unor specialiști SEO pentru a face o optimizare SEO site-ului tău, apasă pe butonul de mai jos.

Imagine personalizata
servicii de optimizare seo pentru motoarele de cautare
Website de top
logo-uri profesionale

Ce este optimizarea SEO?

SEO este un acronim pentru Search Engine Optimization sau, în limba română, optimizarea pentru motoarele de căutare. Cel mai ușor este definit ca fiind pașii pe care un specialist SEO sau o agenție SEO îi urmează pentru ca un website să se regăsească printre primele rezultate afișate în rezultatele organice ale motorului de căutare (SERPs). Cele mai cunoscute motoare de căutare sunt Google, Yahoo și Bing.

Bun. Să definim câțiva termeni.

Rezultatele căutării organice reprezintă acele liste care apar ca rezultat pe diferitele motoare de căutare.

Search Engine Results Pages(SERP) reprezintă pagina cu rezultate pe care motorul de căutare o afișează atunci când căutăm ceva. Cu alte cuvinte, este ceea ce îți apare după ce cauți ceva pe Google.

De obicei, Google sau alte motoare de căutare așază corect aceste căutări organice în funcție de relevanța paginilor web. Pe scurt, dacă site-ul tău web este bun și căutat, motorul de căutare îl va plasa în vârful listei.

Sigur ai observat că primele rezultate Google sunt anunțuri. Ei bine, trebuie să facem diferența între listele organice și cele plătite. Pentru afișările plătite, dezvoltatorul web plătește o suma de bani pentru a avea pagina, sub formă de anunț publicitar, afișată în partea de sus a SERP-ului. Pe de altă parte, afișările organice reprezintă paginile care au conținut de calitate, sunt relevante și, prin urmare, merită locul de vârf în SERP.

White hat SEO, Gray hat SEO și Black hat SEO

Acești termeni reprezintă trei posibilități de a face SEO. Ordinea din subtitlu este importantă pentru că, cu cât mergem mai la dreapta, cu atât crește riscul ca Google să ne penalizeze. După cum am spus și mai sus, Google se adaptează constant pentru a oferi utilizatorilor o experiență cât mai bună. Prin urmare, acesta va penaliza trișorii care încearcă să urce în SERP fără pagini web relevante.

White hat SEO reprezintă cele mai sigure practici prin care pagina ta poate ajunge în vârful rezultatelor afișate de Google. Cu ajutorul acestor practici, website-ul tău va câștiga un Domain Authority ridicat, ceea ce înseamnă că acesta va deveni relevant pentru nișa din care faci parte.

Black hat SEO reprezintă toate trucurile pe care experții SEO le pot folosi pentru a ajunge în top-ul căutărilor. Google caută de fiecare dată să penalizeze și să elimine astfel de strategii.

Gray Hat SEO se situează undeva între cele două. Reprezintă strategii pe care Google nu le acceptă dar riscul ca motorul de căutare să te penalizeze este relativ mai mic decât la Black hat SEO.

Cum arată traseul optimizării SEO pentru Motoarele de Căutare

De fiecare dată când se creează un website nou, acesta este indexat în serverele Google, iar algoritmii existenți îl verifică pentru a-l putea pune în categoria din care site-ul face parte. Pentru a face acest lucru, algoritmii caută cuvinte cheie pe paginile site-ului și îl poziționează ca și rezultat în funcție de relevanța conținutului. De aceea este extrem de important ca informațiile, cuvintele și linkurile existente pe site să fie bine alese și formulate în așa fel încât să fie relevante din “punctul de vedere” al acestui algoritm complex.

După cum am precizat și mai sus, când trebuie să indexeze un website, motoarele de căutare folosesc algoritmii pentru a verifica relevanța acestora în nișa din care fac parte. În plus, de-a lungul timpului s-au concretizat anumite tipare pe care un website trebuie să le respecte pentru a-și poziționa domeniul printre primele rezultate organice. Spre exemplu, motorul de căutare Google folosește Core Web Vitals, o listă de cerințe minime pe care un website trebuie să le aibă pentru a fi indexat cât mai bine. Avantajul este că, dacă aveți site-ul web bine optimizat SEO, acesta se va afla în parametrii Google sau a altui motor de căutare, veți avea o poziție bună în SERPs și, implicit, un trafic organic mult mai mare.

Procesul de optimizare SEO

Pentru început, experții Magic 5 în optimizarea SEO vor pregăti un Audit SEO pentru domeniul tău web. Acesta presupune o analiză în detaliu a website-ului tău, atât la nivel de frontend (tot ce utilizatorul vede pe un site), cât și de backend (codul sursă al unui website). Așadar, Auditul SEO va scoate la iveală toate detaliile cu privire la Meta Data, Schema.org, conținut, sintaxa codului sursă, formatul imaginilor, dimensiunea acestora, calitatea backlink-urilor, erorile de tip 404 ș.a. De îndată ce Auditul SEO este gata, putem începe procesul de optimizare pentru motoarele de căutare.

Așadar, toate neregulile ce sunt cauzate de codul sursă se vor încadra la capitolul Optimizări SEO Tehnic. De exemplu, se pot face minimizarea de scripturi, optimizarea imaginilor și convertirea lor într-un format modern, implementare Structural Data, Canonical Tags etc.

Următorul pas va fi optimizarea SEO On-Page, etapă în care întreg conținutul va fi analizat din punct de vedere SEO și restructurat de un copywriter, astfel încât să aibă o densitate a cuvintelor cheie potrivită și să fie ierarhizat corespunzător. De asemenea, pentru ca traficul organic de pe website să crească, este foarte important și SEO Off Page, acțiunile întreprinse în afara website-ului, care generează trafic organic de la utilizatorii interesați de nișa în care activezi. Spre exemplu, backlink-urile relevante ce-ți vor crește autoritatea domeniului sau scrierea de articole din punct de vedere SEO pot ajuta enorm la îmbunătățirea poziției tale actuale de pe SERPs.

grafica digitala profesionala
Optimizare seo magazin online
Website de top
logo-uri profesionale

Magicieni in Google Ads

O promovare eficientă
înseamnă clienți fericiți

Dacă ai un website deja creat, dar nu ai trafic pe el, nu e nicio problemă. Experiența pe care o avem pe partea de optimizare SEO ne-a arătat că putem duce orice website în top, astfel încât acesta să fie la doar un click distanță de potențialii clienți. Folosind tehnicile White Hat SEO, ne asigurăm că site-ul tău web va primi cea mai sigură și eficientă promovare organică online, eliminând riscurile de a fi penalizat de motoarele de căutare sau de a ajunge înapoi pe ultimele pagini. Pentru a face asta, vom lua întregul site la “puricat”, să vedem în detaliu ce nu este în regulă cu conținutul și de ce nu este băgat în seamă.

Dacă vrei ca site-ul tău să nu mai stea singur și trist în întunericul internetului, așteptăm să ne contactezi și ne vom asigura că va ajunge în lumina reflectoarelor, primind atenția pe care o merită.

Proiectul tău devine realitate

Nu ezita să ne scrii dacă dorești să colaborăm, sau poate doar să ne saluți.

Hai pe prima poziție prin SEO

Primul loc e rezervat celor care își doresc asta. Tu, cât de repede ne poți scrie?